De creste se agață norii
Se rup în petece mărunte
Să-nvioreze călătorii
Porniți cu sutele spre munte

E cale lungă-anevoioasă
Se-opresc puțin și iar se suie
Spre poarta cerului frumoasă
La cei ajunși în cetățuie

Un șir tăcut cu frunți lăsate
Mai legănând o rugăciune,
Mai lepădând dureri din spate,
Mai dăruind cuvinte bune

Cu ochii luminați de soare
Și haine-n lacrimi curățite
Urcând nainte pe răcoare
Spre culmile înzăpezite

Așa sunt, Doamne, călătorii
Porniți spre țara de poveste
Acolo unde cântă norii
Și scutură argint pe creste